Chimie Chimie generală
Teoria legaturii de valenta explicata
Teoria legăturii de valență explică formarea legăturilor covalente prin suprapunerea orbitalilor atomici care conțin electroni neîmperecheați. Legătura se formează când doi atomi apropie orbitalii lor, iar electronii se împerechează, ocupând regiunea comună dintre nuclee. Această suprapunere maximizează densitatea electronică între atomi, stabilizând molecula.
Principii de bază
- Suprapunerea orbitalilor Orbitalii atomici (de exemplu, s, p, d) se suprapun frontal sau lateral, formând legături sigma (σ) sau pi (π).
- Împerecherea electronilor Fiecare atom aduce un electron neîmperecheat; cei doi electroni se împerechează, creând o pereche comună.
- Stabilirea direcționalității Geometria legăturii depinde de orientarea orbitalilor; de exemplu, o legătură σ se formează prin suprapunere frontală de-a lungul axei nucleare.
Exemple de aplicare
- Molecula de H₂ Doi atomi de hidrogen au fiecare un electron 1s neîmperecheat; orbitalii 1s se suprapun frontal, formând o legătură σ.
- Molecula de Cl₂ Fiecare atom de clor are un electron neîmperecheat în orbitalul 3p; orbitalii 3p se suprapun frontal, rezultând legătură σ.
- Molecula de N₂ Azotul are trei electroni neîmperecheați în orbitalii 2p; formează o legătură σ și două legături π prin suprapunere laterală.
Vizualizează suprapunerea orbitalilor cu desene pentru molecule simple ca H₂ sau O₂.